Home » Cultură » „Monştri.” filmul regizat de Marius Olteanu, selectat în secţiunea Forum a Festivalului de la Berlin

„Monştri.” filmul regizat de Marius Olteanu, selectat în secţiunea Forum a Festivalului de la Berlin

„Monştri.” filmul regizat de Marius Olteanu, selectat în secţiunea Forum a Festivalului de la Berlin
Publicat: 21.01.2019
Lungmetrajul de debut "Monştri.", regizat de Marius Olteanu, a fost selectat în secţiunea necompetiţională Forum, dedicată peliculelor experimentale, a Festivalului de la Berlin. Evenimentul are loc anul acesta în perioada 7 - 17 februarie.

„Monştri.”, de Marius Olteanu, este singurul lungmetraj românesc selectat la Festivalul de Film de la Berlin 201, scrie Mediafax.

Este al 49-lea an când Arsenal – Institute for Film and Video Art organizează secţiunea Forum a Berlinalei. În program sunt incluse anul acesta 39 de filme, 31 fiind prezentate în premieră mondială.

Filmul „Monştri.” spune povestea unei zile din viaţa a doi tineri căsătoriţi, pe care familia, societatea, prietenii par că îi iubesc împreună, dar şi că îi judecă şi resping atunci când sunt pe cont propriu. Din cauza nevoilor, convingerilor, opţiunilor lor de viaţă. Care este cea mai mare dovadă de iubire pe care i-o poţi da celuilalt? Filmul observă şi pune întrebări într-o structură de puzzle, în care spectatorul trebuie să rămână atent şi să decidă până la final cine sunt „monştrii”.

„Înainte de a începe să scriu scenariul pentru «Monştri.» am înregistrat mai multe interviuri cu oameni căsătoriţi, întrebându-i despre iubire şi despre ce şi cum se schimbă cu timpul, despre ce provoacă dispariţia iubirii, despre nevoia de a nu fi singur şi despre compromisurile pe care le facem pentru asta, despre încercarea noastră, a tuturor, de a ne conforma standardelor care ne sunt impuse la orice nivel, în orice etapă. Aceste interviuri m-au adus mai aproape de personajele mele. Dana şi Arthur sunt doi nonconformişti care încearcă, în ciuda lor, să fie cum trebuie, pentru celălalt şi pentru ceilalţi,” a afirmat regizorul Marius Olteanu.

Distrubuţia este compusă din Judith State („Sieranevada”), Cristian Popa, Alexandru Potocean şi Şerban Pavlu („Inimi Cicatrizate”).

Imaginea filmului este semnată de Luchian Ciobanu, scenografia, de Alexandra Alma Ungureanu Stroe, montajul, de Ioachim Stroe şi designul de sunet, de Ioan Filip şi Dan Ştefan Rucăreanu.

Marius Olteanu, regizor, scenarist şi producător, născut în 1979, este absolvent al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” (2004) şi National Film and Television School, Marea Britanie (2008).

Cu ajutorul scurtmetrajelor sale, în calitate de scenarist şi regizor, Marius Olteanu prezintă conflictul dintre viaţa privată şi cea socială şi limitările pe care acesta ni le impune. Cele mai recente filme ale sale sunt „Scor alb” (2015) – de la care a pornit ideea filmului „Monştri.” – şi „No Man’s Land”, au fost selectate la peste 30 de festivaluri, printre care Busan International Film Festival, Tallinn Black Nights Film Festival, Festival International du Film Francophone de Namur, TIFF. Marius Olteanu este, de asemenea, fotograf.


 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship